FILIMICA
Filimica are
numeroase denumiri populare, cum ar fi: boance, calce, căldăruşă,
coconite, fetişcă, floare-galbenă, gălbenioare, năcoţele, ochi-galbeni,
roşioară, rujinică, salomie, stâncuţă, tătăişi, vîzdoage. Filimica este
dintre acele plante medicinale care intervin, oferindu-şi ajutorul, în cancer şi
ulcere canceroase. Se găseşte în unele grădini la ţară, uneori creşte
sălbatic şi pe grohotişuri de pantă. Filimica ajunge la o înălţime
de 30-60 centimetri, capitulele ei florale strălucesc în nuanţe de la
galben până la portocaliu-gălbui, iar tulpina şi frunzele sunt zemoase
şi lipicioase la pipăit.
Există diferite varietăţi: cu capitulele florale pline, cu staminele
deschise sau închise la culoare. Ele sunt similare în puterea lor de
vindecare. Dacă dimineaţa după ora şapte capitulele lor florale sunt
închise, înseamnă că în acea zi va ploua. De aceea, filimica era
considerată încă din secolele trecute drept barometru.
În medicina populară această plantă se culege şi se utilizează cu flori,
tulpină şi frunze cu tot. Trebuie adunată însă pe soare strălucitor,
căci atunci puterile ei tămăduitoare ating apogeul. Filimica poate fi
luată proaspătă din grădină până târziu în toamnă, atâta timp cât n-a
fost năpădită de rugină (mană).
Filimica se aseamănă puternic cu arnica, fiindu-i însă superioară în
putere curativă. Arnica n-are voie să fie administrată intern decât sub
supraveghere medicală, întrucât este posibil ca ceaiul mai degrabă să
dăuneze bolnavilor de inimă decât să le folosească, pe când ceaiul de
filimica poate fi consumat fără a dăuna. Fiind o plantă depurativă, ea
constituie pentru noi un ajutor preţios în icterul infecţios.
Ceaiul de filimică se administrează intern şi în boli
gastro-intestinale, în crampe şi ulcere stomacale, în inflamaţii ale
colonului, hidropizie şi hematurie. El reprezintă, de asemenea, un mare
ajutor în viroze şi infecţii bacteriene. Ce efect minunat are folosirea
ceaiului proaspăt de filimică reiese dintr-o declaraţie pe care mi-a
făcut-o un medic: „O fetiţă de doi ani şi jumătate se cam îmbolnăvise
după repetarea vaccinului antipoliomielitic; avea diaree cronică,
slăbise, se constataseră o scădere evidentă a vederii şi tot felul de
greutăţi de nutriţie. La un consult clinic se determinase în cele din
urmă că ar avea paratifos, motiv pentru care fata era ţinută sub
observaţie medicală. După o folosire de o săptămână a ceaiului preparat
din flori proaspete de filimică şi administrarea unui număr mic de
medicamente homeopatice, copilul s-a refăcut în mare măsură. Rezultatul
analizei făcute imediat şi repetate de 3 ori a ma-teriilor fecale, în
vederea depistării agenţilor patogeni ai tifosului, a fost pentru prima
dată negativ."
MODURI DE FOLOSIRE
Infuzie: 1 linguriţă (cu vârf) de plante la 1/4 litru de apă.
Băi de şezut: De 2 ori câte 2 mâini pline de plante proaspete sau 100
grame de plante uscate la 1 baie de şezut (a se vedea „Băi de şezut", la
„Partea generală").
Spălaturi: 1 lingură (cu vârf) de plante la 1/2 litru de apă.
Tinctură: Se pune 1 pumn plin de flori într-un litru de rachiu natural,
se lasă 14 zile la soare sau la căldură de cca. 20 grade.
Alifie de filimică: De 2 ori 2 mâini pline de filimică (frunze, tulpini
şi flori) sunt tăiate mărunt. 500 grame de osânză de porc hrănit natural
sau de untură de porc bună se înfierbântă astfel de parcă s-ar pune
şniţele la prăjit. În această untură fierbinte se introduc filimicile
tăiate, se lasă să sfârâie bine, se amestecă şi se iau de pe foc. Se
acoperă şi se lasă să stea timp de o zi. A doua zi, preparatul se
încălzeşte uşor şi se filtrează printr-o bucată de pânză sau tifon în
vase curate, pregătite dinainte.
Suc proaspăt: Se spală frunzele, tulpinile şi florile şi se trec, în stare umedă, prin storcătorul electric de uz casnic.
Trimiteți un comentariu